Asociația OPEN for Business va prezintă evenimentul Yes, I can! at museum
Aflați deja la cea de-a patra ediție, am ales să creăm un eveniment special, dedicat abilităților necesare realizării unei prezentări cât mai convingătoare, fie ea menită a ne recompensa cu o notă necesară absolvirii unui curs, un loc de muncă sau chiar un venit anual confortabil.
Ȋntr-un final, indiferent că ne place, ori nu, cu toții activăm în domeniul vânzărilor, și suntem direct interesați să o facem cât mai bine. Tocmai de aceea te provocăm să ne spui cât de bine te pricepi la vânzări? Crezi că poți vinde orice? ...chiar și un dinozaur?
Te așteptăm să descoperi răspunsul împreună cu Dana Tudor Tănase, specialiștii Veeam Software România și Răzvan Radu, la evenimentul nostru dedicat integral vânzărilor. Dana va susține un workshop axat pe self-awareness, Veeam ne va destăinui elementele esențiale ale unei culturi organizaționale menită a susține o companie agilă, puternică, dar și foarte îndrăgită de proprii angajați, iar Răzvan ne va lămuri dacă succesul în vânzări e datorat Muncii sau Talentului.
Cele trei work-shop-uri propuse creează condițiile propice dezvoltării abilităților și competențelor necesare dezvoltării tale personale și profesionale.
Te așteptăm pe 8 mai 2019, la Muzeul Antipa, sala Multimedia, între 10:45 și 16:00.
Pentru înscrieri, completați formularul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe2PvThFAP85LfSnfRAOESntcI5ZB-j1KV-c5ozo9Y_Lt-4eA/viewform până în 5 mai 2019.
Locurile sunt limitate, iar accesul gratuit se va face în funcție de ordinea înscrierilor.
Pentru mai multe detalii, urmărește-ne pe pagina de Facebook sau pe pagina dedicată evenimentului.
Program
10:45-11:00 --> Înregistrarea participanților
11:00-12:10 --> Workshop Dana Tudor Tănase
12:10-12:30 --> Brunch Break
12:30-14:30 --> Workshop Veeam Software România
14:30-14:50 --> Coffee Break
14:50-16:00 --> Workshop Răzvan Radu